‘Fame’, parfumul care poartă marca Lady Gaga, are o particularitate: lichidul este negru și devine incolor când este vaporizat. Ca multe alte celebrități înaintea ei, care au vrut să aibă propriul lor parfum, cântăreața nu a rezistat nici ea tentației, scrie 7sur7.be.
Flaconul era celebru chiar înainte de apariție datorită zvonurilor despre conținutul lui: se spunea că Lady Gaga va pune în sticluță și sânge și spermă. Nimic nu este adevărat. Cântăreața arată pe pachet că mirosul este ‘unic în felul lui’. Parfumul este negru. ‘Acest parfum reprezintă o inovație în tehnologia fluidelor. Negru, devine invizibil când se vaporizează’, adaugă ea.
Sticluța, neagră cu dop auriu, conține, între altele, esență de orhidee, caise, miere și șofran. Lady Gaga a postat deja pe Twitter fotografii ale flaconului ‘Fame’.